Schimbari majore in MailChimp

Mailchimp este probabil cel mai folosit serviciu de mailing la nivel global. In Romania, Mailchimp se bucura de o notorietate in crestere datorita usurintei de utilizare a platformei si posibilitatii de integrare plug & play cu orice platforma de ecommerce sau blogging.

Chiar daca nu este cea mai ieftina alternativa din piata, Mailchimp a dovedit de multe ori ca pretul sau este justificat mai ales prin faptul ca reuseste sa livreze in inbox, atat in gmail cat si in yahoo mail. Iar faptul ca MailChimp a fost tot timpul o platforma care a stiut sa inoveze si sa creeze noi optiuni in platforma, ne-a facut sa indragim si sa utilizam serviciile lor.

De ce avem nevoie de alternative la MailChimp?

Tocmai planurile MailChimp pentru extinderea din zona de specialist mailing in zona mult mai generala de servicii complete de marketing sunt cele care ne pot face sa cautam alternative. Nu neaparat planurile in sine, cat mai mult modificarile de pret si conditii care vin odata cu aceasta schimbare de strategie.

Ce se modifica la Mailchimp?

Cea mai importanta modificare ce se reflecta in costul pe care il vom plati lunar catre MailChimp este introducerea conceptului de plata in functie de Audienta (Audiences). Conceptul de Audienta include si abonatii care s-au dezabonat de la primirea de newsletter, asa ca utilizatorii ajung sa plateasca pentru o lista pe care nu o folosesc.

Pe cine afecteaza modificarile de la MailChimp?

Utilizatorii puteau folosi serviciile MailChimp in 3 modalitati:

  • Planul Gratuit – pana la 2000 de abonati in lista, oricine putea folosi MailChimp gratuit. Dupa modificarile anuntate, in limita de 2000 de abonati vor fi contorizati si cei care s-au dezabonat din lista.
  • Planul “Pay as you go” – Folosit in general de cei care trimit newsletter in mod ocazional, acest plan nu va mai fi disponibil in noua structura de cost a MailChimp. Toti utilizatorii care au cumparat credite pana in 15 mai 2019 vor avea la dispozitie un an pentru a le consuma, timp in care de asemenea, utilizatorii dezabonati vor fi taxati.
  • Planul lunar – Mailchimp nu va modifica deocamdata structura de pret pentru utilizatorii care pana la data de 15 mai 2019 se aflau intr-unul din planurile lunare. Totusi, toti utilizatorii noi vor intra pe noul plan tarifar, cel care include si taxarea utilizatorilor dezabonati.

Practic, modificarile MailChimp vor afecta mai devreme sau mai tarziu toti utilizatorii platformei.

In conditiile in care MailChimp era o solutie buna, dar la un pret mai mare decat al competitorilor sai, se pune intrebarea daca este momentul sa cautam alternative pentru MailChimp.

Care sunt alternativele pentru MailChimp?

Pe masura ce studiem solutiile de mailing (atat locale, cat si globale) si credem ca ele reprezinta alternative viabile pentru MailChimp vom actualiza lista de mai jos.

Mailerlite reprezinta in acest moment un mix bun intre pret si optiuni prezente in platforma. Planul gratuit are o limita de 1000 de abonati, dar preturile pentru planurile lunare sunt cu aproximativ 30% mai mici decat cele ale MailChimp. Un aspect important este ca inca de la primul plan platit, utilizatorii beneficiaza de acces la toate optiunile platformei: landing pages, automation, drag & drop editor, ecommerce campaigns, interests groups, user permissions, acces la API si multe altele. Iti poti crea un cont gratuit de Mailerlite aici.

ConvertKit este o alternativa mai putin cunoscuta in Romania. Planurile tarifare sunt diferit structurate. Nu exista un plan gratuit, ci o perioada de 14 zile de testare a platformei. Este o platforma foarte intuitiva, care are inclusiv plugin-uri pentru migrarea de la alte platforme de emailing. Principalul avantaj al ConvertKit este numarul nelimitat de emailuri trimise catre lista de abonati, optiune inclusa in toate planurile tarifare. 

      Ideals.ro
      Logo